Agrement in Bihor pe toate gusturile: Drumurile bune duc la Camelot Resort! Am fost si eu, haide si tu!

Agrement in Bihor pe toate gusturile: Drumurile bune duc la Camelot Resort!

Exista un loc sub soare (chiar mult soare) si o zona de agrement in Bihor in care merita sa pui piciorul si numai vreme de cateva ceasuri... Desi iti poate parea rau sa nu te lungesti barem pana a doua zi dupa revarsatul zorilor, cat sa servesti o bine meritata cafeluta cu o apa rece langa ea.

Are o pozitionare suficient de apropiata de civilizatie incat sa nu te oboseasca drumul peste masura.

Dar e destul de indepartata incat sa observi fara tagada dominatia naturii, sa simti prospetimea aerului, sa asculti linistea incredibil de relaxanta, intrerupta cand si cand de avioane de agrement ce traverseaza vazduhul. Si de muzica ce tulbura, dar nu in sensul rau, atmosfera. Doar o inveseleste, trezind-o din letargie.

Cine nu stie ca e vorba despre Camelot Resort, afla acum. Iar cine stie... Poate profita de ocazie sa ajunga pe-acolo cat de curand. Apoi sa revina.

Vei conchide in acelasi ton in cateva minute.

Agrement in Bihor: Cum ajungi in complex?

Sa tot faci vreo 10 minute din Oradea, pe drumul european E60 ce duce spre Cluj-Napoca, acelasi cu DN1. Cine vine dinspre municipiul bihorean, dupa cativa kilometri de aglomeratie, ajunge in Osorhei.

Nu ai cum sa eviti inghesuiala tinand cu fidelitate ruta ce leaga Vestul si Atlanticul de tarmurile Marii Negre. Care se prelungeste apoi catre Orient, traversand meleaguri exotice, pana la granita cu China.

Pentru ca aceasta inseamna E60 cu-ai sai peste 6.500 de km dintr-o extrema in cealalta. Iti era cunoscut detaliul?

Cauta indicatorul si fa stanga la giratoriu

Nu ai cum rata bifurcatia, de ”straja”, ferm pe pozitie ramanand indicatorul stradal. Unul dintre drumuri se-ndreapta hotarat spre Camelot.

Imediat ce dai de sensul giratoriu, te pregatesti sa faci stanga spre Fughiu.

Un alt indicator semnaleaza prezenta Camelotului undeva la 6 km.

Odata lasata in spate aglomeratia de vehicule, ii parcurgi destul de iute. La urma urmei, 6 km sunt 6 km, nu 60, nu 600, asa cum par in miezul ariei metropolitane.

Continua drumul spre Fughiu

Urmeaza cateva curbe, portiuni de drum drept, strazi numerotate... Sunt specifice comunei (cu un ochi parca te si zaresti in buricul newyorkez).

Apoi, vine podul peste Crisul Repede, o alta portiune dreapta, abia cu cateva viraje, atat cat sa te desprinda din monotonia asteptarii. Ca vrei dom’le sa ajungi odata!

Cateva minute mai tarziu, nici nu-ti dai seama ca te afli in partea de rasarit a centrului de relaxare.

Niste ochi bine antrenati vor intrezari numaidecat domeniul ce se tupileste parca dincolo de bariera de pamant ce-l protejeaza de ochi indiscreti.

Inca o curba la stanga si in fata (usor in lateral) se ivesc falnice zidurile Camelotului.

Nu te gandi chiar la falnicia legendara, ce ar fi exagerata. Totul e o reinterpretare cu mult bun gust, care doar duce cu gandul intr-acolo. Sa nu exageram, deci.

Agrement in Bihor: Ce gasesti la Camelot?

Probabil ca pentru oricine e greu sa dea de oportunitati de relaxare cu care sa se identifice. De locuri in care sa-si doreasca sa revina, daca se poate de... ieri...

In totalitate fara subiectivism, cu instictul carcotas al clientului cu asteptari regesti, declar cu mana pe inima ca gandurile ma poarta cu mare emotie spre portile ce s-au deschis vreme de cateva zile si pentru mine.

Exclamatii una dupa alta in sinea mea, toate de surpriza si satisfactie... Inca de la primii pasi dincolo de poarta ce duce spre zona Lancelot (pe-acolo mi-am facut intrarea ”triumfala”), ochii mei au putut in sfarsit vedea ”live” minunatii surprinse doar prin ochii si imaginile altora.

Aria Lancelot, terasa Guinevere, restaurantul Arthur

Ca sa inteleaga si cine inca nu s-a familiarizat cu Camelotul de la Husasau de Cris...

3 Sali mari si late pentru o multime de oportunitati

Terasa Lancelot e una dintre cele 3 sali de evenimente destinate festinurilor, petrecerilor, aniversarilor, evenimentelor de toate soiurile si pentru toate pretentiile.

Mai e Arthur, restaurantul integral inchis, ce intermediaza accesul spre hotel.

E si a sa ”coonsoarta” Guinevere, salonul care se infatiseaza pe malul lacului. Si-o face fara obiectie, cu gingasie (data si de cromatica decorurilor), si totodata cu marinimie (se vede prin generozitatea spatiului si locurilor la mese).

Spre deosebire insa de cele 2 ambiente purtatoare de nume legendare, terasa Lancelot e in aer liber. E doar acoperita, iar pe sezon functioneaza si ca sala de evenimente, si ca terasa la piscina, si ca bar, si ca restaurant unde se pot servi preparate din meniurile a la carte.

Adica e un loc multifunctional si cochet in acelasi timp, popular si la mare cautare atat de cine are in gand o petrecere sofisticata, cat si de cine doar vrea sa se improspateze cu o bere rece sau cu un desert care nu te lasa inima sa-l dai gata de fain ce se aseterne in farfurie.

Cu ochii la detalii...

E un loc unde nu lipsesc lemnul masiv (e o carateristica a intregului complex si nu are cum ramane in umbra) si elementele decorative ce complimenteaza tabloul fara insa sa-l incarce.

O prezenta de seama sunt si florile (trandafiri si muscate, urmeaza sa se deschida si florile de lavanda) ce surprind prin voiosia culorilor, asa cum o fac in fiece coltisor al Camelotului.

Dar cum imaginile vorbesc de la sine, te las pe tine, cititorule, sa vizualizezi scena ce mi-a servit ca prima ”pista de aterizare” in aceasta oaza pe care sufletul te roaga sa n-o parasesti prea degraba.

Cele 2 piscine

Latura estica a Lancelotului marcheaza calea de acces la zona piscinelor. Practic, acestea se invecineaza cu terasa anterior mentionata, servind de ”granita” aleea pavata.

Recent trecute printr-un proces de reconstructie si renovare, piscinele sunt pregatite sa primeasca atat oaspeti bine ”maturati”, cat si pe cei de-o schioapa. Pentru ca DA, una dintre cele 2 piscine e dedicata prichindeilor.

Urcand cele cateva trepte, mi-a ajuns o privire sa scanez ce se ascunde dincolo de gardul decorativ ce imprejmuieste aria, dar fara sa sustraga vreo minunatie din privelistea ce se poate admira in timp ce se sta cu corpul tolanit pe sezlong.

Limpezimea apei imbie la balaceala fara oprire, asa ca-n vremea copilariei si mai ales la racoreala in orele firebinti. Pentru ca apa are o temperatura optima pentru miez de vara, e placuta si confortabila, racoroasa si calduta fix cat trebuie.

Acest echilibru intre cald si rece este asigurat prin ”munca” neintrerupta a panourilor solare ce nu ”dorm” in momentele insorite, ci se gandesc la confortul si multumirea oaspetilor.

Spatiul de joaca

De pe platoul aferent piscinelor se vede locul de joaca, in intregime dedicat copiilor si, evident, parintilor, bunicilor, unchilor, matusilor si intregii increngaturi de rude si prieteni mari si mici.

Nu stiu in alte locuri de agrement din Bihor cum sunt, dar aici, jocurile recent instalate (tobogane, balansoar, carusel, leagane, centru de activitati cu trenulet si tunel) sunt realizate din lemn si contin elemente ce nu pun in vreun fel siguranta celor mici.

Imi venea sa ma trantesc cat sunt de mare in balansoar, asa, tot de dragul amintirilor. Dar m-am multumit sa privesc totul numai ca spectator si vizitator calauzit de entuziasmul calatorului dornic sa atinga cat mai multe destinatii.

Filigoriile cu gratare

In continuarea spatiului pentru copii, se ridica primele 2 filigorii cu mese si banci pe stil rustic (nu dadeau bine in peisaj sa apara vreo frantura de modernism), rezervate petrecerilor si activitatilor in aer liber.

Le urmeaza apoi o constructie de curand finalizata si data in functiune, din lemn masiv (ca tot vorbeam de amprenta Camelotului), potrivita sa gazduiasca petrecareti cu zecile.

Cotinuand pe aleea ce inconjoara lacul, rand pe rand, se insiruiesc precum margelele, alte foisoare cu locuri de gratar si picnic, alte salcii cu coama plecata spre oglinda lacului. Ca sa-ti treaca dorul de iesiri la iarba verde.

Locurile de pescuit

Si cum pescarilor le sade tare bine cu undita in mana si cu momeala alaturi, cu atata lac, nu avea cum sa lipseasca pescuitul.

Pentru echipamentele greoaie sau pentru mai multa rapiditate, administratia pune la dispozitie mijloace de locomotie. Desi drumul se parcurge una-doua si cu pasul.

Contra unei sume (tariful e pe zi sau pe jumatate de zi) si respectand regulamentul precizat de administratie, pasionati, sportivi, amatori se pot dezlantui in partide adevarate de pescuit.

Cam asta e cu locul de agrement in Bihor de la Camelot

Mi-a ramas acolo gandul si fiinta cu totul. Mi-a ramas dorul...

Dor de murmurul salciilor mangaiate de adierea vantului pe inserat, dor de mirosul si frumusetea lacului, dor de platourile cu drag pregatite in bucataria restaurantului, dor de splendoarea panoramei cu totul.

Am sa revin cat de curand. Poate intr-un alt sezon, poate intr-o alta companie, poate cu alte asteptari, poate cu alte dorinte.

Dar oricum as reveni vreodata, stiu ca nu ma va dezamagi. Nu are cum...

Du-te si tu! Abia apoi vei intelege cum e sa te indragostesti nu de oameni, ci de locuri...